Nu ai nici un produs in cos.

Incearca

Darurile naturii: 3 arbori care ne fac viata mai frumoasa

 

Salcamul Originar din America de Nord, s-a raspandit si in Asia, Europa si sudul Africii. Este un arbore foarte rezistent, nepretentios. Cum ne poate imbogati salcamul viata: (...)

 

Arborii reprezinta un dar al naturii fara de care viata noastra, a oamenilor, ar fi probabil imposibila. Mentinerea suprafetelor impadurite prin valorificarea rationala si plantarea continua de arbori noi ar trebui considerate prioritati strategice, deoarece sanatatea noastra si in primul rand a generatiilor viitoare depinde in mod decisiv de conservarea padurilor. Din pacate, atat in Romania, cat si in alte state europene, legislatia nu este suficient de protectoare cu padurile si, in plus, autoritatile inchid deseori ochii in fata taierilor ilegale. Salcamul Originar din America de Nord, s-a raspandit si in Asia, Europa si sudul Africii. Este un arbore foarte rezistent, nepretentios. Cum ne poate imbogati salcamul viata: - prin parfumul deosebit al florilor sale (care apar in mai); - florile de salcam pot fi folosite la clatite, sirop sau chiar pentru dulceata; - maceratul din flori de salcam actioneaza ca pansament gastric; infuzia se foloseste impotriva stresului si a depresiei; - lemnul de salcam (in special duramenul sau de culoare galbena) putrezeste foarte greu si este foarte tare. Se foloseste pentru: stalpi de rezistenta, putand fi introdus direct in pamant cu un tratament minimal contra putrezirii, cozi de unelte, parchet etc. Mesteacanul Intalnit in zonele de deal si de munte, la campie este prezent mai mult in parcuri. Intrebuintari: - seva de mesteacan are proprietati tonice, antioxidante si gust placut. In Finlanda, Rusia si in nordul Chinei este comercializata ca si bautura racoritoare. Se poate recolta la finele lui martie si inceputul lui aprilie, doar din mestecenii grosi. Seva nu trebuie sa intre in contact cu obiecte metalice. Orificiile de recoltare (care nu vor depasi 1 cm in diametru) trebuie astupate cu dopuri etanse ceruite ori, si mai bine, unse cu rasina de brad; - frunzele de mesteacan sunt folosite pentru ceai diuretic, eficient in caz de pietre la rinichi, colesterol marit, guta; - coaja de mesteacan are proprietati antiseptice, antimicrobiene, fiind utilizata in industria farmaceutica; - tot coaja de mesteacan mai poate fi folosita la aprinderea focului (se aprinde chiar si umeda) si la realizarea unor obiecte de décor; - lemnul de mesteacan este utilizat la tobe, ambarcatiuni mici si usoare, manere de cutit etc. Cornul Se spune ca denumirea sa vine de la duritatea deosebita a lemnului. Desi este, in fapt, un arbust, cornul produce lemnul cel mai tare si mai dens din Europa (lemnul matur de corn se scufunda rapid in apa). La ce ne foloseste cornul: - din fructele sale (bune de recoltat la finele lui septembrie si inceputul lui octombrie) putem obtine gem si cornata (bautura alcoolica din coarne, alcool alimentar si zahar). De asemenea, coarnele uscate se consuma ca atare (sunt comercializate in unele supermarket-uri si plafare). Coarnele sunt bogate in antioxidanti si protejeaza inima; - din lemnul de corn se fac cozi pentru unelte agricole, bastoane, ciomege ciobanesti etc. In trecut, lemnul (nu doar extrem de dur, dar si foarte elastic) era folosit pentru arme; - extractul din muguri de sanger (cornus sanguinea - subspecie a cornului) este renumit pentru capacitatea sa de prevenire a infarctului miocardic; - decoctul din frunze de corn actioneaza ca detoxifiant. In plus, se spune ca (folosit la comprese) ajuta in caz de miopie.

Cornul creste foarte incet. Inelele sale de crestere sunt atat de subtiri, incat cu greu pot fi observate (aceasta crestere lenta, dand inele foarte fine, reprezinta unul din factorii care explica densitatea si elasticitatea deosebite ale lemnului de corn). Liviu Deculescu